Divorțul aduce cu sine nu doar partajul averii, dar și partajul datoriilor comune. Soții trebuie să decidă de comun acord (în caz ideal) cum vor folosi bunurile comune după divorț și cum vor achita datoriile comune, după caz ratele unui credit activ contractat în timpul căsătoriei. În cazul în care nu se ajunge la o înțelegere pe cale amiabilă, instanța hotărăște pentru soți. Efectele desfacerii căsătoriei nu se răsfrâng în mod automat și asupra contractelor de credit, ci este necesar sa fie făcute demersuri speciale pentru modificarea unor astfel de contracte.

Creditul ipotecar reprezintă un împrumut destinat achiziționării, construcției sau renovării unei locuințe și se garantează tot cu locuința dată, pentru a se asigura obligația plății rezultată în urma acestui împrumut. De regulă, locuința nu poate fi înstrăinată până când creditul nu este complet rambursat, termenul maxim fiind de 35 ani. Conform legislației Republici Moldova, soții sunt codebitori într-un contract de credit garantat cu ipotecă.

Obligațiile față de bancă nu se sting ca urmare a hotărârii de divorț sau a înțelegerii amiabile în fața notarului cu privire la renunțarea de către unul dintre soți la pretențiile asupra imobilului. În procesul de divorț, unde există un credit ipotecar contractat în timpul căsătoriei intervine ca a treia parte în proces banca, care se asigură cu privire la soarta contractului aflat deja în derulare. Pentru preluarea creditului de către unul dintre soți este necesar acordul băncii. În lipsa acordului, ipoteca se păstrează până la stingerea obligațiilor garantate, chiar dacă se schimbă persoana bunului ipotecat.

Există mai multe scenarii posibile cu privire la soarta creditului ipotecar după divorț. Un prim scenariu presupune ca ambii soți să rămână pe poziția de codebitori pe motivul neeligibilității unuia dintre ei. În alt scenariu, creditul ipotecar poate fi preluat de unul dintre soți care satisface condițiile impuse de bancă, iar soțul care nu a primit bunul va avea dreptul la o compensație pentru plata din credit achitată în timpul căsătoriei, de regulă de 50%. Mai există și posibilitatea ca soțul rămas în credit să aducă un alt codebitor în locul fostului soț. Cu toate acestea, practica arată că, în cele mai multe dintre cazuri, se ajunge la vânzarea locuinței cu acordul băncii pentru stingerea datoriei. Motivul este că nici unul dintre soți, în mod separat, nu este eligibil în fața instituției bancare.

În caz de neplată a ratelor, banca are tot dreptul de a se îndrepta cu o acțiune asupra oricărui codebitor, indiferent dacă s-a desfăcut căsătoria sau nu.

Neplata ratelor scadente influențează negativ istoria de credit personală, adică reputația financiară. Odată transmisă informația către un birou al istoriilor și adăugată în Raportul istoriei de credit personal, aceasta nu mai poate fi ștearsă și se va păstra timp de 5 ani.

Istoricul de plată al unei persoane este foarte important, deoarece servește băncii sau oricărei companii de microfinanțare drept garanție a onorării obligațiilor asumate. Astfel, cu cât persoana înregistrează întârzieri mai mari la plata ratelor, cu atât istoria și scorul său de credit vor avea de suferit și vor scădea. O valoare mică a scoring-ului atrage după sine un potențial refuz din partea creditorilor cu privire la contractarea unui nou împrumut de orice tip.

Atâta timp cât ratele lunare ale unui credit ipotecar au fost achitate la timp, chiar dacă nu integral, iar fostul soț a ieșit din acel contract, istoria creditară personală va fi una pozitivă și nu va avea de suferit.

Mihaela Bulmaga,

Jurist-Mediator